O carte care picura frumusete si magie printre momente de suferinta si clipe de insingurare.

<< „-Uneori imi amintesc cuvintele acelea ale tale, mi-a zis fratele meu.

-Ce cuvinte?

-Ca frumusetea e consolarea acestei lumi.

-Priveste cata frumusete e in jurul nostru. Ceea ce inseamna – cata consolare. Si ceea ce mai inseamna – cata durere, deoarece consolarea apare intotdeauna dintr-un motiv anume.

-Da, a zis fratele meu. Cata frumusete.” >>

O carte care reuseste sa-ti creeze o stare de puternica durere sufleteasca, tristete imensa, singuratate. O durere sufleteasca dusa la limite.

Te aduce pe o margine a existentei de unde oricate iesiri ai cauta esti blocat. Oricat ai vrea sa iesi dintre filele ei nu poti. Are puterea de a ta face una cu ea.

O carte despre iubirea inocenta si frumoasa, din copilarie, dintre un frate si sora lui, despre visele lor, despre planurile lor si despre cum se topesc ele toate si dispar in maturitatea lor ca si cum nu ar fi existat niciodata.

Unul dintre ei a uitat complet de ele, iar celalalt traieste, sufera si tanjeste dupa ele. In inima lui Freud inca licare iubirea pentru sora lui dar sporadic si limitat pana la a o uita si parasi intr-un lagar de concentrare.

 

Devii si esti sora lui Freud. Te copleseste iremediabil timp de 259 de pagini aceasta identificare. Cand inchizi cartea incerci sa cauti solutii in continuare iar soarele are alta stralucire.

„Si din primul moment mi-am dorit sa ma aflu in apropierea acestei priviri, sa nu ma indepartez niciodata de ea, acea privire care vroia sa vada totul, sa traiasca si sa cunoasca totul…erau atatea lucruri care ni se intamplau pentru prima oara, care ne legau de primele lucruri din lume, si acea minune…trupurile noastre se roteau…
………..
In vara urmatoare, cand Rainer s-a intors la Viena, a incercat in continuare sa priveasca cu aceiasi ochi care vroiau sa vada totul, sa experimenteze totul, insa in privirea lui aparuse o oarecare circumspectie: sa vada totul, sa experimenteze totul dar sa nu tulbure nimic, sa nu miste nimic, totul sa ramana ca inainte de a fi privit. Privea ca si cum ii era frica sa nu sparga ceva cu privirea.
………..
Intr-o seara am vazut lumina la ferestre.
Ne-am privit pentru prima data dupa atatia ani, ne-am privit ca si cum atunci ne vedeam pentru prima oara. Am vazut un alt Rainer.
Am cautat in privirea lui o urma cat de mica a celeilalte priviri a lui. Insa in locul acelei tandreti cu care privise candva, ca si cum ar fi avut grija sa nu raneasca nimic din ceea ce privea, acum privirea lui cauta sacrificiu.”