„Singura femeie intr-o familie de barbati, reusise sa le impuna dulceata si discretia ei. Nu-si aminteau s-o fi vazut vreodata enervandu-se.
In prezenta ei nu-si gaseau locul certurile intre baieti, bancurile decoltate sau grosolaniile.
Pe cand era copil, Francesco se temea ca nu cumva maica-sa, epuizata de asprimile vietii, sa nu dispara pe nesimtite, sa nu se transforme in fum, in ceata.
Atunci fugea la ea, o lua in brate, se agata de fustele ei, intr-o incercare disperata de a o retine, de a-i pastra caldura, mirosul sortului, sunetul glasului.
De atunci trecuse mult, dar si acum duiosia pe care o simtea pentru ea era sentimentul sau cel mai puternic.” Isabel Allende -„Despre dragoste si umbra”

Barbara Perrine „Chu_Woman and the Sea” 

„Pe oriunde trecusera, chiar daca n-au stat acolo decat o saptamana sau o luna, se instalasera ferm si hotarati, caci nimic nu slabeste mai mult puterea interioara decat tranzitoriul.

– Sa traiti in prezent, e tot ce veti avea. Sa nu va irositi energia plangand pentru ziua de ieri sau visand la cea de maine. Nostalgia sfasie si distruge, acesta e viciul exilatilor. Sa va instalati de parca ati ramane acolo pe vecie, sa aveti instinctul permanentei, a conchis profesorul Leal..”

„Se simteau mici, singuri si vulnerabili, doi navigatori solitari, pierduti pe o mare de creste si nori, intr-o tacere selenara; dar mai stiau ca dragostea lor atinsese o dimesiune noua si formidabila si-avea sa le fie singurul sprijin in exil.”