Etichete

, , , , , , , ,

Nu-mi place deloc sa merg cu taxiul. Si mi se intampla extrem de rar.

Sun. Nu-mi place deloc nici sa sun. Comand. Ies.

Deschid portiera, ma urc in spate. Un miros de tutun fin si levantica mi-a inundat narile. Un miros extrem de rafinat. Mi-a amintit brusc de mirosurile copilariei. De mirosul din camera bunicului meu, care fuma tigari de foi cu levantica. Nu cred ca atunci, bunicul meu, stia ca acel miros ma va urmari toata viata fiind adesea prezent in viata mea. Si era un miros al fericirii. L-a sadit tacut in mine fara sa stie vreodata. Cam astfel sunt iubirile bunicilor. Asternute pe tacute in vietile noastre de adulti.

Il salut pe sofer fara sa-l privesc. Fara sa astept sa-mi raspunda ii spun ca trebuie sa ajung in Primaverii. Imi asez poseta si imi trag fusta. Aud in surdina o muzica de pian. La radio. Chiar sunt intr-un taxi? Devin curioasa. Incep sa-l studiez in oglinda din fata. Are ochelari, par grizonat, o barba scurta, trasaturi extrem de fine. Ai putea crede ca e orice altceva. Camasa alba pare apretata si are butoni argintii foarte fini. Ni se intalnesc privirile in oglinda dar apreciez ca nu ma intreaba nimic. Ci schimba rapid privirea.

Ajungem la Arcul de Triumf. Trafic intens. Ii zic ca ar trebui sa ajungem in 10 minute. Imi spune ca drumurile din Kafka au o destinatie ceva mai predictibila decat cele din Bucuresti. Zambesc. Apoi imi povesteste ceva despre copiii indigo. Vad doar drumul, lumina si sunetele de pian. E ceva magic aici.

Vladimir Kush - Fish in the city

Vladimir Kush – Fish in the city

Ajungem. Imi zice cu o voce protocolara: „Am ajuns, domnisoara!”. Inteleg ca trebuie sa cobor. Il rog sa ma astepte. Uit ca ar trebui sa platesc. Nu-mi zice nimic. Nu striga dupa mine. Realizez si ma intorc si ii zic dar imi face semn sa-mi continui drumul, dand din cap ca ma asteapta.

Adulmec nobletea. Si da. Vine dintr-un taxi.

Vila unde isi avea cabinet notarul e o vila cu arhitectura brancoveneasca extrem de frumoasa. Intru in hol. Lampadarele de cristal stralucesc orbitor. Pe jos e o mocheta groasa, somptuoasa iar peretii au un tapet auriu extrem de elegant.

Brusc imi apare in fata o tanara. Ar fi putut fi extrem de frumoasa. Si poate era. Avea buzele de un rosu aprins. Parul negru, stralucitor. Rochia dintr-un fel de dantela ma facea sa privesc fara sa vreau la sutienul ei, tot din dantela. Era foarte scurta si privirea mi-a fugit la pantofii cu niste tocuri imense si apoi la picioarele ei. Unghiile sunt de un rosu intens. Zeci de bratari ii zornaiau pe mana cand rasucea niste pagini intr-o agenda.

Nu mi-era clar daca sunt intr-un notariat. Parfumul era dulceag, acrisor. Lesinator. Vocea-i ascutita ma trezi putin din reverie. Ma intreaba numele si daca am intalnire cu notarul. Dupa ce mai zornaie din bratari pret de cateva secunde cautand ceva in agenda, se ridica din nou si ma conduce catre cabinetul lui.

Nu-mi pot lua ochii de la tocurile ei, de la rochia mulata si prinsa cu o curea lata in talie. E o curea mov. Oare de ce nu e rosie? Ii urmaresc fascinata mersul incercand sa-i inteleg cadenta tocurilor.

Imi atrage atentia un foisor sculptat, o piesa arhitecturala care ma lasa fara suflare. Mobilierul este din lemn masiv sculptat, camerele inalte, lampadarele orbitoare si extraordinar de frumoase. Un ambient desavarsit.

Intru in cabinet. Domnul notar se ridica. E un domn mic, cu o fata rotunda, blondut si rozaliu. Imi intinde mana. O mana calda. Am timp sa vad o curea maro groasa cu doua litere si mai groase iesind din camasa: un brand la moda. Costumul slim, un negru lucios, extrem de lucios care pare sa eclipseze putin lampadarul. Mirosul puternic de parfum scump imi cam inteapa narile. Nu pentru ca e scump, ci pentru ca e mult. Aici povestile imi curg repede prin minte, imaginandu-mi viata lui.

Incepem sa discutam despre acte. Vocea lui e altfel. Altfel decat e casa aceasta. Altfel decat stilul brancovenesc. Unghiile ii sunt atent ingrijite si date cu lac. Gandurile lui imi izbesc mintea cu repeziciune. Incerc sa ma feresc. Ma invadeaza personalitatea lui. Ma ameteste.

Cred ca taximetristul acela avea dreptate. Bucurestiul e mai imprevizbil decat imaginatia lui Kafka. Am un sentiment de mare nedumerire. Nu mi-e foarte clar unde ma aflu.

Incerc sa grabesc discutiile. Refuz elegant cafeaua. Ma gandesc cu disperare sa gasesc taxi-ul in fata portii. Sper sa nu fi plecat. Sigur nu. Doar nu i-am platit. Pe de alta parte nu cred ca-l prea interesau banii. Dar oare ce-l interesa? Hm. Gandurile lui nu-mi invadau mintea ci ma luminau.

Terminam. Iau schitele cadastrale.

Imi iau poseta si dau sa ies.

Dar striga dupa mine: -Nu ati platit.

Zic: -Ah, da. Dar va pot plati cand se termina lucrarea, nu? La semnare.

-Nu, suna vocea lui metalica. E mai bine acum.

Adulmec ceva. Ceva fara nume. Si da. Vine dintr-o vila somptuoasa.

Ma intorc platesc in viteza fara sa iau nici factura, nici restul, cu gandul sa gasesc taxi-ul meu.

Ies in strada, pe acea usa colosala cu lei de o parte si de alta. Il vad. Taxi-ul meu e in fata vilei. Urc. Respir lumina. Clape de pian. Levantica si Kafka.

Exista zile cand intr-un taxi te poti simti mai spectaculos decat intr-o vila aristocratica, brancoveneasca din Primaverii.

 

Reclame