E o intrebare pe care nu o mai punem dupa varsta de 15-16 ani.

Cautarile noastre se limiteaza ulterior la un prieten-iubit.

Nu mai suntem impresionati de persoanele de acelasi sex cu noi. Daca atunci cand ai 10 ani iti place mult fetita de la etajul 5 si vrei sa fie prietena ta, nu acelasi lucru il mai faci la 25 de ani. Poate dimpotriva. Daca vecina de la 5 e o tanara frumoasa nu ai vrea sa o vezi prin preajma ta si cu atat mai putin a noului tau iubit. Sa-ti fie prietena? Nici gand.

M-am simtit de multe ori respinsa cand am incercat sa-mi fac prietene noi.

O data din cauza tocurilor. Si da, am incetat sa mai port tocuri in majoritatea imprejurarilor si chiar un anumit gen de haine care iti dau acel aer erotic..pentru ca multe femei se tem…da, se tem. Iar eu sunt in acel moment al vietii in care relatiile interumane sunt mai importante decat starnirea unei adieri senzuale. Nu mai sunt incitata sa creez si sa eman senzualul. Vreau sa creez magie si atat. Iar magia curge din privire.

Exista categoria de femei pentru care instinctul de paza al barbatului de langa ele e mai puternic decat orice concept de prietenie. Sau mai bine zis nu cred ca mai exista notiunea de prietenie. Cea pe care o aveau la 10 ani.

Mai exista femei care atunci cand au familie, copii nu mai au prietene. Cica nu mai au timp.

Mi-ar placea ca in intalnirile pe care le am acum sa pot sa mai intreb: „Vrei sa fim prietene?” sau „Vii la mine sa ne jucam in seara asta, sa impartasim carti, idei, senzatii?”. Din pacate o data cu maturitatea suntem blocati in formal, politete, teama de penibil. De multe ori mai zic „hai la o cafea” dar acea cafea se dizolva intr-un formal cateodata plin de interese de business sau altele. Unde’s prieteniile de altadat’?

Ramanem cu cele din copilarie. Si asta pentru ca atunci aveam sufletul alb si senin. Fericirea nu era data de iubirea posesiva plina de frici fata de un barbat cu care intr-o disperare vrem sa ne intemeiem o familie.

Fericirea avea culoarea alba. Si stralucea.

Poate ca atunci cand esti copil iei lucrurile cum sunt. Poate ca daca acum m-as intalni pentru prima data cu prietenele mele de la 6 ani, nu le-as mai vedea stralucirea din priviri. As trece pe langa ele.

Poate „jocul” avea un rol important. Eram concentrati pe fantezie. Nu ne analizam. Ci anumite parti din noi ieseau la iveala doar in joaca, in timpul jocurilor. Deci sa ne jucam!

Trec de multe ori pe langa femei pe care mi le-as dori prietene-surori. Prietene cu o dragoste pana’n vesnicie. Alba. Stralucitoare.

Si as vrea sa le intreb: „Vrei sa fii prietena mea?”

Dar trec mai departe lasand-mi fericirile albe in urma. Pasind printre ele.