Etichete

, , ,

Suntem intr-o zi de marti. Azi noapte am aterizat la 00.45. Am reusit sa ajungem acasa pe la 1,30 si pe la 3 sa ne culcam.

Dimineatza cu greu m-am tarait catre birou. Incerc sa ma acomodez cu traficul, cu racoarea, cu injuraturile de la stop, cu claxoanele. Cu colturile prea coltoase ale cladirilor din Bucuresti.

Barcelona-by-Antonio-Gaudi-20

Ajung si reinnoiesc anunturile. Imi suna telefonul in nici 5 minute.

O voce masculina ma intreaba de un apartament. Unul mai vechi listat.

Ii explic ca pentru acel apartament exista discutii avansate si ca fiind vorba de un credit as prefera sa acord putin timp clientului care si-a manifestat interesul; asa fiind fair play.

Imi da dreptate. Il rog sa-mi spuna cam ce anume cauta.  Imi da cateva coordonate. Ii spun ca nu am altceva pentru moment dar ca il voi contacta imediat ce cred ca am ceva potrivit.

Il rog sa-mi lase numele ca sa memorez datele de contact. Imi spune Stefan C_ _ _ _a.

Hm. Brusc imi suna cunoscut numele. Da. E un domn care isi cauta casa cam de 2 ani. Imi iau la revedere fara sa-i spun ca ne stim si fara sa-l intreb „Domnule C tot cautati casa? „

E exact clientul pe care-l doream dupa o vacanta superba pe plajele Spaniei.

Stau si ma gandesc la noi. La poporul acesta din care ma trag si pe care-l iubesc.

Ma gandesc cat de bine putem caracteriza un popor dupa cum isi cumpara casele si dupa maniera cum si le construieste, mobileaza.

Dupa puterea lor de decizie si de persuasiune. Dupa „colturile” foarte coltoase ale caselor construite in ultimii ani in Romania. Inghesuiala si gust indoielnic.

Totusi cum poti sa-ti cauti o casa 2 ani de zile?

Ce fel poti fi ca aceasta cautare a ta sa fie atat de indelungata.

E clar ca nu stim ce vrem. Si ca daca nu stim si apare un broker sa te impinga de la spate si sa te sfatuiasca te gandesti ca asta stii si tu si ca poti sa o faci singur.

Apoi chiar daca acel broker alearga cu tine si-ti tine mii de teorii, iti face rapoarte, studii de preturi, te sfatuieste il intrebi la final ce-a facut.

Te-a dus la o casa. De ce sa te plateasca? Ce mare lucru? L-ai dus la o casa.

Si de ce sa nu mearga la vecini sa afle numarul direct al proprietarului? Nu am nici o luna de cand niste clienti ai agentiei au incercat sa sara agentia ca sa ajunga la proprietar care eram tot eu. Nu va zic cat penibil. Pentru ei. Pentru mine a fost amuzant. Povesteam si ma amuzam. Habar n-am cum s-au simtit ei. Si nici nu-mai pasa. Dar asta e alta poveste.

Nu mai semnez de mult contracte de vizionare. Mi se par „urate”. Daca unii din clientii mei simt nevoia sa ma insele, sa ma insele. Nu caut raspunsuri. Nici nu-i urmaresc cum fac alti colegi de breasla. Ii las. Si doar imi repet „Asa suntem noi, romanii.”

De curand mi-a spus un domn deosebit la coada la Posta Romana „Civilizatia unui popor sta in capacitatea lui de a intelege si a aprecia serviciile.” Desigur era acolo trimis de energiile divine ca sa-mi reconfirme drumul meu. La posta mai poti gasi pensionarii aceia intelepti, aristocratii de moda veche, locuitorii Micului Paris. Stau la coada sa-si ia pensia.

Apoi m-am tot gandit la domnul C. Un tanar intelectual. Viitorul tarii. Desigur ca nu-l voi mai suna niciodata. Dar ma gandesc ce lipsa poate avea un om ca sa nu-si poata gasi casa 2 ani. Totusi sunt 2 ani. Ce fel de tipar sufletesc poti avea? Ce structura mentala? Pare a fi o tipologie complexa. Aceea care nu stie ce vrea, cand si nici macar unde.

Si multi suntem asa. Ma refer la neamul nostru frumos, urmasii lui Stefan cel Mare.

Domnul C imi reaminteste de domnul R. Directorul unei sucursale de banca. Dar voi scrie si povestea lui.

Un om cu care te intalnesti si nu stie ce vrea te goleste imens. Cand tu nu stii cum vrei sa fie casa ta mi se pare ca ai un mare gol in suflet. Ca nu-ti cunosti radacinile. Acelea subtile. Nu te cunosti pe tine.

Inchid ochii, simt adierea vantului din Barcelona, mirosul de portocale amare si lumina. Curbele line ale lui Gaudi.

E o zi frumoasa, totusi.

Reclame