• Despre

Elena Tănăsescu

~ Put a little magic in your life

Elena Tănăsescu

Arhive lunare: decembrie 2014

„Clopotul de sticla”-Sylvia Plath

08 Luni dec. 2014

Posted by Elena Tanasescu in Arta, Carti

≈ Scrie un comentariu

Etichete

Clopotul de sticla, Deprimare, Desene Sylvia Plath, Durere, Iubire, Sinucidere, Sylvia Plath, Tristete

Acum cativa ani, agata fiind intre doua iubiri, la un hotel din Poiana Brasov, o intalnesc pe Sylvia Plath.

Era 2 noaptea. Nu puteam sa dorm. Un amestec de disperare, durere, renuntare, iubire inabusita cu seninatatea unei noi si fragile iubiri care incerca sa creasca.

O parte din mine stagna intr-o iubire din care vroiam sa fug. Dar nu puteam deloc sa ies din ea. Ma tragea ca un magnet in intuneric. Vroiam sa ma adancesc in ea chiar daca o iubire luminoasa imi zambea din umbra patului.

Zappez posturile tv si ma opresc la un film, vad cateva scene si ma cutremur..viata Sylviei Plath.

Nu cred sa fi gasit un moment mai bun sa intre in viata mea. Fiindca fiecare femeie este in viata ei macar o data Sylvia Plath.

Daca o vei intalni ca artista in alte momente poate nu te va inspira. Dar daca o vei intalni, atunci te va soca asemanarea. Te va soca disperarea, tristetea, nebunia. Te vei regasi in ea si vei sti ca si tu esti Sylvia Plath.

Am fost apoi curioasa si i-am cautat cartile. I-am studiat viata. Iubirea ei nebuna pentru un barbat. Dupa ani de gelozii, dureri si tristeti imense gaseste calea de a scapa de durerea de trai fara iubirea vietii ei, sinucigandu-se. Dar iubirea si disperarea pentru el sunt la limita patologicului. Orice om ar vrea sa caute o cale catre lumina. Ea nu a putut gasi calea de a trai fara el si fara iubirea lui.

Dupa 6 ani de la sinuciderea ei, femeia pentru care el o parasise se sinucide si ea.

hyperliteratura-plath_NineFemaleFigures

Nine Females Figures-desen de Sylvia Plath

 

Am recitit cu mare placere „Clopotul de sticla”. Singurul roman complet ramas de la ea. Au mai fost cateva manuscrise care din pacate au disparut. Majoritatea spun ca el le-ar fi dat foc.

Ea spunea ca oricine poate sa scrie. Nu trebuie decat sa te asezi la masa si sa scrii. Isi punea ceasul sa o trezeasca la ora 4 dimineata ca sa scrie. Avea mereu senzatia ca nu-i ajunge timpul. Probabil ca intuia ca viata-i va fi scurta, de 30 si ceva de ani. Prima poezie i-a fost publicata cand avea 9 ani. Coeficientul de inteligenta era de 160, la 12 ani.

„Tacerea ma deprima. Nu era tacerea tacerii. Era tacerea mea.
Stiam foarte bine ca masinile fac zgomot si ca oamenii din ele si de dupa ferestrele luminate ale cladirilor fac un zgomot si ca fluviul face un zgomot, dar nu auzeam nimic.
Orasul imi atarna la geam, plat ca un afis, palpaind si scanteind, dar putea la fel de bine nici sa nu fie acolo, la cat de mult ma ajuta.
Telefonul alb, ca de portelan, de langa pat m-ar fi putut conecta cu lucrurile, dar acesta statea nemiscat, impietrit ca un cap de mort.” Sylvia Plath

clopotuldesticla

 

 

Publicitate

Mos Nicolae

08 Luni dec. 2014

Posted by Elena Tanasescu in Fără categorie, Oameni

≈ Scrie un comentariu

Etichete

Brad, Dar, Daruri, Mos Nicolae, Parinti

Seara de Mos Nicolae.

Exercitiu de imaginatie: ma gandesc ce ar trebui sa gasesc in cizme ca sa fiu fericita si sa ma anime.

nicolae-2

Mi-am dat seama ca nu m-ar anima nimic.

Ce as putea gasi incat sa ma dau jos din pat cu fervoare si emotie. Sa alerg cu respiratia taiata sa vad daca gasesc in sosoni ceea ce imi doresc.

Dorinta de a gasi ceva anume era nula.

Oare de unde aceasta lipsa de entuziasm? Din copilarie?

Am avut sansa unor parinti minunati. In multe imprejurari din viata mea ma uit in urma sa caut ceva sadit de ei.

Mama tot timpul anului imi lua cadouri sau lucruri pe care le vedeam si pe care ii sugeram ca mi le-as dori. Nu-mi amintesc sa-mi fi zis vreodata nu, sau nu e bun, nu e frumos, nu-ti trebuie sau nu avem bani.

Nu eram din vreo familie de bogatasi, a nu se intelege ca aceste acte veneau dintr-un exces financiar. Nu. Erau profesori, nu ne lipsea nimic, intr-adevar. De fapt cam asa cred ca eram cam toti in acele vremuri.

Abundenta de produse nu era atat de mare pe piata de atunci. Totusi mai mereu vedeam niste balerini, o rochita, un lantisor sau te miri ce, pe care mama, nu-mi amintesc sa-mi le fi refuzat vreodata.

De aceea pentru mine Mos Nicolae venea cam cand vroiam iar mama imi crease senzatia ca lucrurile frumoase si pe care ti le doresti le poti primi oricand.

De multe ori imi zicea cu 4 luni inainte: asta e de la Mos Craciun.

Nu avea rabdarea sa impacheteze cadourile sa mi le puna sub brad. Nu exista acest mister.

Dar poate ca misterul creat era mult mai profund: mi-a creat senzatia ca nu avem niciun motiv sa asteptam o anumita zi din an pentru a face daruri, pentru a crea momente frumoase celor din viata noastra: le putem face zilnic.

Nu-mi amintesc sa fi avut vreo surpriza sub brad in afara de dulciuri si fructe, pentru ca acele surprize erau tot anul. Era rau? Nu.

Acum nu astept nimic in cizme sau sub brad. Pentru ca stiu ca lucrurile frumoase pot veni in fiecare zi.

Tata ne cumpara din shop, cum erau vremurile cand eram noi copii: dulciuri, fructe si diverse parfumuri. Imi aducea un parfum cu miros de portocale pe care il imparteam cu prietena mea cand mergeam pe la petreceri.

Acel miros nu-l voi uita niciodata.

PORTOCALUL

Ne aducea portocale si banane pe care le puneam sub brad..iar El mereu imi zicea: nu astepta Craciunul, bucura-te de ele acum..pana atunci mai vin altele.  Veneau mereu.

Acum nu pot decat sa ma uit in urma si sa multumesc pentru ca am avut sansa unor parinti minunati.

Caci nu stiu ce e mai important sa sadesti in sufletul unui copil?

Faptul ca vei primi acel cadou in cizme daca esti cuminte sau ca surprizele si lucrurile frumoase ni le daruim zilnic unii altora, permanent, neconditionat.

Cred ca e frumos cum unii parinti tin cont de aceste traditii dar ai mei nu au putut.

Mi-amintesc cum de multe ori la scoala ma intrebau colegii: ce ai primit in cizmulite? Si de multe ori imi dadeam seama ca nici nu ma uitasem. Raspundeam mereu intr-o complicitate cu mine insami: dulciuri.

Si aveam senzatia ca detin un mare, mare secret de la parintii mei. Acela al darului neconditionat si permanent. Frumosul e in noi si curge continuu ca un fluviu.

Abonează-te

  • Intrări (RSS)
  • Comentarii (RSS)

Arhive

  • mai 2016
  • noiembrie 2015
  • septembrie 2015
  • august 2015
  • iunie 2015
  • mai 2015
  • aprilie 2015
  • februarie 2015
  • decembrie 2014
  • noiembrie 2014
  • octombrie 2014
  • septembrie 2014
  • august 2014
  • iulie 2014
  • iunie 2014
  • mai 2014
  • aprilie 2014
  • ianuarie 2014

Categorii

  • Arta
    • Carti
    • Filme
    • Pictura
  • Fără categorie
  • Imobiliare
  • Locuri
  • Oameni

Meta

  • Înregistrare
  • Autentificare

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com. Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
  • Urmărește Urmăresc
    • Elena Tănăsescu
    • Alătură-te altor 30 de urmăritori
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • Elena Tănăsescu
    • Personalizare
    • Urmărește Urmăresc
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Raportează acest conținut
    • Vezi site-ul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară
 

Încarc comentariile...