Etichete

, , ,

Ca aproape în fiecare dimineață, parchez pe strada Herăstrău. Mă uit în curtea cu pisici, salut pisicile care se holbează ca în fiecare zi foarte mirate la mine, închid mașina și mă îndrept către birou. Multe gânduri haotice îmi încarcă mintea. Și am un gust amar, nedeslușit.

Mă apasă căutarea unei case pentru un client care este într-o mare criză personală. Divortează. Nu îi place nicio casă. Iar orice vizită e un fiasco. La orice casă văzută divagăm către diverse aspecte, temeri, întrebări ale vieții lui. E clar ca sunt mai mult psihanalistul lui decât consultantul imobiliar.

Merg cu laptopul într-o mână și poșeta în alta, pe tocuri, de data asta, încercând să evit spațiile de pământ din macadam. Concentrarea pe micile spații dintre pietre îmi face bine. Până la sfârșitul străzii devine un joc care îmi eliberează complet mintea. Jocul cu pietrele de macadam.

image-2012-08-16-13034491-46-denivelari-statia-ratb-cismigiu

Intru din nou pe asfalt și gândurile îmi năvălesc în minte ca o tornadă spulberând toată liniștea creată de macadam. Cu cât ne-am facut viața mai ușoară cu atât ne țipă mai tare frământarile în minte.

În stație văd o coadă imensă la patiserie. Mă simt atrasă să mă așez la coadă. Mă uit în vitrină și nu aș mânca nimic. Totuși nu mă pot mișca din mulțime.

Câteodată simți nevoia să-ți ordonezi gândurile și atunci simți nevoia să te așezi într-o așteptare. Era cea mai bună așteptare pe care o întâlnisem în cale. Și ca o fugă de mine m-am înghesuit între oameni.

Unul tocmai țipa la vânzătoare că vrea covrigul ăla mai mare și că mereu i-l dă pe ăla mai mic. Vânzătoare țipa și ea: „E cum se nimerește, dom’le, ca’n viață, dom’le. Crezi mata că eu am timp să le măsor.” Domnul își ia covrigul și mușca din el și cu gura plină il aud cum bodogăneste: „e mic, mereu e ăla mic.”

O doamnă îl ceartă pe soț că nu găsește mărunții „Ți i-am pus special lânga cheie la ușa ca să nu-i uiți..off. dar tu cum ești mereu mototol nu se poate baza omul pe tine. Iar nu are rest și uite așa, iar lăsăm 20 de bani. Da. Nu’s o avere dar dacă nu-i ai nu-ți dă nimeni nimic fara ei”. Soțul nu scotea un sunet și tot își întorcea buzunarele pe dos preocupat.

O mama țipă la un copil sa-si scoata degetul din nas. Băietelul nedumerit pare să nu priceapă deloc de ce nu avem voie noi, oamenii să ne băgăm degetele în nas. Cu intuiția ei de mama simte și îi spune apăsat: „Nu e frumos, mamă!” Băiețelul continuă să aibă aceeași mimică nedumerită si frustrată.

Toată hărmălaia asta exterioară este ca un pansament pentru mine. Un bărbat în vârstă, sărăcăcios îmbrăcat, vine către mine si mă întreabă dacă îi iau și lui un covrig de pomană. Dau din cap că da, ii iau. Apoi îmi zice „cu susan”. Dau din nou din cap zâmbind.

Băiețelul găsise un moment de respiro cât mama lui număra banii și cu capul ușor întors cât să nu-l observe își rotea cu sete un degețel în nara dreaptă.

O tanti nu se hotăra dacă vrea cu mere sau cu brânza iar domnul din spatele meu a răbufnit „hai cucoană o dată că pierd autobuzul”. Tanti trezită din dilemă strigă nervoasă întoarsă către domnul cu ochii măriți de nervi „cu brââânzăăă. Da, cu brânză, zise ca o iluminare, că pierde domnul autobuzul, continuă sarcastică. De parcă nu am voie să mă gândesc. E rândul meu și pot să ma gândesc cât am chef.”

Apoi luând plăcinta țipă. „Na, că din cauza dumitale mi-am luat cu brânză când eu vroiam cu mere. Uite cum mi-ai sucit dumneata gândul cu graba asta. Când vrem să luăm autobuzul stăm la autobuz nu la coadă la covrigi să zăpăcim lumea.”

646x404

Între timp apare la coadă o frumusețe de adolescentă. Sunt vrajită de ea. O analizez pe furiș fără să mai aud larma.

Înaltă, suplă și extrem de delicată. Cu o fustă lungă bej. Niște balerini albi delicați. Bluză albă din mătase fină. Degetele ei căutând ceva în poșetă îmi atrag atenția. Extraordinar de fine. Unghiile sunt tăiate scurt și date doar cu un lac incolor. Orice privesc din ea e delicatețe, bun gust și eleganță. Nu e îmbrăcată cu haine scumpe. Dar de un bun gust și de o simplitate minunată.

Părul castaniu închis spre negru, lung și ondulat. Pielea albă ca de porțelan și ochii negri și mari. Nu avea decât un luciu de buze natural. Mă uitam si ii admiram perfectiunea. În toate. Iar ceea ce mă atrăgea ca un magnet să o privesc era orice lipsă de vulgaritate. Emana acea frumusețe pură. Curată. Nimic fals sau fabricat. Iar expresia feței ei avea o noblețe cum cred că aveau prințesele.

Îi sună telefonul. Mă bucur că îi voi auzi vocea. Răspunde:

„Da, fată, sunt în stație fată. Îmi iau o merdenea…Cum? Cum în puiii mei nu mai vii, fată?”

Pe cât de repede m-a vrăjit tot atăt de repede m-a izbit. Ca atunci când stai pe vine să ridici ceva și când te ridici uiți că ai deasupra capului o fereastră deschisă și dai cu capul cu toată puterea ta. Sunt usor amețită. Simt ca o furnicătură în moalele capului. Duc mâna instinctiv acolo asteptăndu-ma să fie plin de sânge. Îmi privesc mâna, apoi. Nu e sânge. „Ce noroc am, imi zic in minte.”

Sunt trezită de vânzătoare ” Ce vă dau?” Eu buimacă zic repede: „Un covrig cu mac”

„Atât?” intreaba ea. „Da, atât” răspund.

Mă duc către bătrânelul care aștepta într-un colț și i-l întind. El se uită în pungă și apoi strigă la mine: „Am zis că vreau cu susan!”

„Mă scuzați, zic, am uitat, acum n-o să mă bateți”, zic amuzată.

Mă indepărtez ușor de coadă și de el. Îl aud în spate cum mă binecuvantează și îmi mulțumește, totuși. Dau din cap, în semn că îl aud, dar fără să mă mai întorc.

După 10 pași îl aud cum strigă „Domnițăăăăă, să știți că de fapt e mai bun ăsta cu mac. Să vă dea Dumnezeu sănătate că tare bună sunteți.”

 

 

 

 

 

 

Anunțuri