Azi e foarte cald. Am o întălnire la ora 19 undeva pe lângă parcul Cișmigiu.

Plec mai devreme de la birou să fiu sigură că ajung la timp sau chiar mai devreme. Traficul este extrem de lejer. Ajung cu 40 minute mai repede. Găsesc repede și un loc de parcare. E acea perioadă din an când Bucureștiul respiră. Mulți sunt în vacanțe. E mijlocul verii.

Deschid portiera. Asfaltul fierbe încă. Mă gandesc să mă plimb puțin prin Cișmigiu. Am 40 de minute.

Cobor către parc savurând imediat liniștea. Iar copacii din Cismigiu sunt altfel decât oriunde. Felul cum foșnesc, felul cum sclipesc în soare.

Mă îndrept către locul cu păuni. Văd o doamnă în vârsta lânga gard. Scotea dintr-o sacosă din aceea cum aveau bunicile noastre pe vremuri, bucăți de pâine și le arunca prin gard păunilor. Ei o urmăreau cu atenție și răbdare. Sacoșa ei din pânza, cu pătrățele, cu doua toarte, tot din pânză, mă fascinează.

Se întoarce către mine și-mi zâmbește iar fața ei mă luminează. Are ochii albaștri și mari, fața rotundă și clară. O întreb dacă păunilor le place pâinea. Ea dă din cap și îmi zice că da. „Uite cel alb, femela, nu-i lasă deloc pe masculi să se apropie de gard. Vrea doar ea.”

Sorin Ilfoveanu

Unii oameni își spun poveștile prin ochi, prin voce, prin haine. Unii prin sacoșa în care își duc lucrurile. Mă uit la ochii ei și simt brusc că vreau să o aduc în viața mea. Să o păstrez. Să nu-i dau drumul.

Felul în care ține aceasta sacoșă. Mâinile ei îmbătrânite sunt atât de frumoase. O frumusețe care ajunge în cel mai întunecat colț al sufletului meu.

Frumusețea mă surprinde mereu. Apare acolo unde nu gândesc.

Felul în care rupe din pâine și face bucățele mici. Bunătatea emană din mâinile ei. Împreună cu dragostea.

Toate poveștile din ea îmi invadeaza sufletul. Tot ce emană mă copleșește. O pace, o dragoste.

O întreb dacă vine des sa hrăneasca păunii. Îmi zice că a ajuns pur și simplu întâmplător, azi. Stă departe. A trebuit să ia 3 autobuze. O mai întreb ceva. Vreau doar să-i aud vocea. Vocea ei îmi aduce înapoi bunicii, pace și o parte din copilăria mea.

Începe să-mi povestească despre păunii care erau în Cișmigiu când era ea copil.

Nu e nevoie să povesteasca nimic. Ea însăși emană o mare poveste.

Iubesc oamenii-poveste. Nu pot să mă abțin să nu-i iubesc. Dar încă mă lupt cu dorința de a-i aduce în viața mea. De a-i lega strâns de mine. De a-i bloca în viața mea.

Mă uit la ceas și știu că trebuie să plec în câteva minute. Mă apucă o panică. Știu că probabil nu o voi mai vedea niciodată. Îmi vine să o leg strâns de mine. Mă agăț de fiecare secundă.

Îmi găsesc curaj să-i spun că m-au bucurat nespus aceste câteva clipe petrecute cu ea. Mă ia de mâna și mă privește. Mâna ei e aspră și uscată. Dar e o alchimistă. I-o simt ca o catifea iar căldura ei mi se scurge în vene dându-mi Viață. Cu greu mă desprind.

Îmi iau la revedere. Mă îndepartez de ea.

Îmi simt pașii grei. Îmi simt o tristețe și o disperare. Ca în acele întălniri în care te gândești că poate nu ai făcut tot ce trebuia.

Mă gândesc că joia viitoare o să vin iar aici. Sigur trebuie să o reîntâlnesc. Mă uit la ceas și mă gandesc ca joia viitoare la ora 18:45 vin aici. Mă calmează puțin acest plan.

Apoi încerc să-mi amintesc numerele autobuzelor de care îmi povestise. Mă imaginam deja cum o caut apoi prin acele stații. Îmi dau seama că nu-i știu nici numele. Mă apucă iar o disperare.

Urc treptele către Stirbei Voda. Printre crengile copacilor văd soarele. Felul în care cade lumina mă eliberează ușor. Simt că sigur o voi reîntălni cândva. Nu acum. Nu aici.

Mă uit în sus și picături de frumusețe îmi curg de pe frunze în suflet.

Simt dintr-o dată o pace și o împăcare. De fapt nu am pierdut nimic. Mă invadează pacea și dragostea.

E doar o secvență. E una din miile de întâlniri cu Dumnezeu. Nu trebuie să ținem nimic lânga noi. Sunt unele iubiri care vin și pleacă în căteva momente dar le simți totuși veșnicia. Sunt unele întâlniri pe care vrei acum și aici să le blochezi în prezentul tău. Vrei să le iei să le închizi în viața ta de aici. Să fie doar ale tale.

Fiecare întâlnire e un dar și o dragoste veche. Fiecare întâlnire e o întâlnire cu veșnicia. Nu te speria și nu-ți fie frică.  Nu încerca să blochezi nimic căci nu poți pierde niciodată nimic.

După ce am urcat toate treptele, înainte să ies în stradă, m-am întors să privesc parcul.

Păunii au fost și vor fi mereu în Cișmigiu.