Etichete

, ,

Am zile in care orice imagine pe care o intalnesc cu privirea imi pare rupta din cel mai genial film: de la oamenii care stau si astepta in statie, un caine care isi asteapta in fata magazinului disperat stapanul, doi tineri care se tin de mana si rad, un cersator care bodoganeste ceva intins pe o bordura, cerul pamantiu, copacii, sunetul clopotelor unei biserici inghesuite intre niste blocuri cenusii, privirile si ochii oamenilor care se perinda prin fata ta, gesturile lor aparent marunte, o reclama pe un autobuz care vajaie pe langa tine, mirosul ploii si al pamantului umed, croncanitul ciorilor si tot asa pana la infinit.

Succesiunea lor imi creeaza senzatia ca suntem conectati permanent la derularea unui minunat spectacol nesfarsit. Spontaneitatea vietii creeaza cea mai geniala opera de arta. Iar noi suntem zilnic in ea. Facem parte din acest spectacol fascinant. Si-l cream. Impreuna cu ciorile, copacii, cerul, pana la + infinit.

Catedata combinatia intre cele mai absurde imagini, trairi, scene imi reconfirma ca traim intr-un magic suprarealism continuu.

Dar am zile in care mi se perinda pe sub ochi imagini si scene pentru care nu simt nimic. Am zile in care nu vad.

Doisneau vede mereu.

«Il est des jours où l’on ressent le simple fait de voir comme un véritable bonheur.» Robert Doisneau

http://www.robert-doisneau.com/fr/

Paris, 1957

„Le violoncell sous la pluie” Paris, 1957

„Minunile din viata de zi cu zi sunt atât de interesante şi nici un regizor de film nu poate aranja neaşteptatul pe care-l găseşti în stradă”, spunea Doisneau.

clochard_419_robert-doisneau doisneau_4_b doisneau-465-Jean-Settour-bar-des-BOF-place-des-I robert-doisneau-19

Anunțuri