Arhive categorie: Arta

Filme, carti, spectacole magice

„Le violoncell sous la pluie”

26 Joi nov. 2015

Posted by in Arta, Locuri, Oameni

≈ Scrie un comentariu

Etichete

, ,

Am zile in care orice imagine pe care o intalnesc cu privirea imi pare rupta din cel mai genial film: de la oamenii care stau si astepta in statie, un caine care isi asteapta in fata magazinului disperat stapanul, doi tineri care se tin de mana si rad, un cersator care bodoganeste ceva intins pe o bordura, cerul pamantiu, copacii, sunetul clopotelor unei biserici inghesuite intre niste blocuri cenusii, privirile si ochii oamenilor care se perinda prin fata ta, gesturile lor aparent marunte, o reclama pe un autobuz care vajaie pe langa tine, mirosul ploii si al pamantului umed, croncanitul ciorilor si tot asa pana la infinit.

Succesiunea lor imi creeaza senzatia ca suntem conectati permanent la derularea unui minunat spectacol nesfarsit. Spontaneitatea vietii creeaza cea mai geniala opera de arta. Iar noi suntem zilnic in ea. Facem parte din acest spectacol fascinant. Si-l cream. Impreuna cu ciorile, copacii, cerul, pana la + infinit.

Catedata combinatia intre cele mai absurde imagini, trairi, scene imi reconfirma ca traim intr-un magic suprarealism continuu.

Dar am zile in care mi se perinda pe sub ochi imagini si scene pentru care nu simt nimic. Am zile in care nu vad.

Doisneau vede mereu.

«Il est des jours où l’on ressent le simple fait de voir comme un véritable bonheur.» Robert Doisneau

http://www.robert-doisneau.com/fr/

Paris, 1957

„Le violoncell sous la pluie” Paris, 1957

„Minunile din viata de zi cu zi sunt atât de interesante şi nici un regizor de film nu poate aranja neaşteptatul pe care-l găseşti în stradă”, spunea Doisneau.

clochard_419_robert-doisneau doisneau_4_b doisneau-465-Jean-Settour-bar-des-BOF-place-des-I robert-doisneau-19

Reclame

„Le pont”/”Puntea” de Vlad Trandafir

31 Luni aug. 2015

Posted by in Arta, Filme

≈ Scrie un comentariu

Etichete

, , , , , , , , , ,

Puntea. Un altfel de documentar. De Vlad Trandafir. La Institul Francez.

O punte între regizor și arta, între două viziuni, între obiectiv și subiectiv, între documentar și artistic.

Nu e un documentar tipic. Nu e genul de documentar rece. Sunt strecurate momente care creează o punte subtilă între documentar și artistic. Te poți rupe de o lume a analiticului specifică documentarului și cufunda în lumea magicului, a artisticului.

O altă Punte este cea între cei doi artiști care sunt protagoniștii filmului.

Doi artiști care au un dialog neștiut de ei.

Ion Grigorescu.

În început ai senzația că nu te poți conecta cu ceea ce zice . Că se străduie să facă o conexiune cu tine dar nu te prinde. Ți se pare întru început că nu zice nimic. Cuvintele parcă se leagă greu. Vorbele’s legănate ca un poem fără sens. Apoi brusc trage o cortina și îti arată ceva magic.

Continua apoi din nou cu propoziții banale și din nou aruncă ceva care te luminează. După ce te acomodezi cu stilul lui îl asculți cu sufletul la gură. Știi ca începe firesc, calm părând că nu zice nimic si apoi te izbește. Cu frumusețe și lumină. O personalitate fascinantă. Aparent simplă. Aparent laică și epicuriană. În sensurile mai ascunse devine profund creștin.

Faptul ca dialoghează cu cineva din umbra îți dă senzația ca vorbește chiar cu tine.

Găsesc foarte inspirată si plină de modestie umbra în care se retrage regizorul. Deduci ce întrebare i s-a pus și chiar ai impresia că de fapt ești doar tu cu el, acolo. Iar raspunsul e pentru tine și nu pentru Vlad Trandafir.

Aici e Puntea pe care Vlad a creat-o continuu între „actor” și spectator.

hqdefault

Ion Grigorescu

Dan Perjovschi

Oarecum opus lui Ion Grigorescu. Clar, volubil, ferm. Sensul e la suprafață. Nu te forțezi să înțelegi ce spune. Scoate cu ușurință la suprafață sensurile.

Nu crede în Dumnezeu. Dar crede că orice creație a lui e completată continuu de privitor și crește o dată cu el. Crede în evoluția propriei creații și a dinamismului ei. Deci crede.

780873404_5d78c9ae40_b

http://www.perjovschi.ro/

 

Puntea subtilă de la documentar la artistic îl scoate din tipologia documentarelor tipice.

Care e sensul artei întreaba și se întreaba la final Vlad Trandafir?

O Punte. 

„Dumnezeu nu poate fi privit, dar prin frumos El apare partial și-l putem privi. Prin frumos putem sa-L privim pe Dumnezeu” Ion Grigorescu

 

 

 

Paris

05 Joi feb. 2015

Posted by in Arta, Filme

≈ Scrie un comentariu

Etichete

, , , ,

Mi-am propus sa scriu „aici” de cate ori Magicul se strecoara in viata mea. Mi-am dorit sa-l impartasesc de cate ori da buzna, povestindu-vi-l.

Nu am putut tine pasul, totusi. E mai curand, mai des, mai aproape tot mereu.

De multe ori nu-l pot scrie sau nu-l pot povesti. E ca o strafulgerare de lumina. Apoi dispare, cu amintire cu tot. Magicul nu are amintire. E greu sa-l blochezi acolo.

Te ia, te arunca intr-o furtuna stralucitoare, apoi dispare.

Pentru ca aici vom intalni doar crampeie. Crampeie  si secvente. In unele secvente cateodata reusesc sa ma intorc fara a avea puterea autenticului. Dar intrevad usor zorii.

Cateodata trairile unei dimineti iti par serbede. Atunci uita-te la acest film.

http://filmegratuite.net/paris-2008/

paris-2_big

E posibil ca la inceput sa aiba nevoie de ingaduinta si de rabdarea ta. E un film frantuzesc. Si sunt convinsa ca vei zice: „a, frantuzesc…..”

Ai o idee preconceputa. Cinematografia franceza stie poarta catre magie.

Tot ce iti metamorfozeaza o dimineata searbada intr-una vie si stralucitoare e magie.

E un amalgam frumos cu oameni, stari, iubiri si Paris.

Personajele nu au legatura neaparat intre ele. Dar le sunt surprinse bucati din viata. Te astepti sa se intersecteze sau sa se lege o poveste. Dar nu.

Se leaga doar in sufletul cuiva in calatoria cu taxi-ul, in acordurile de pian, din finalul filmului. Privind cerul, de mana cu moartea.

 

 

 

 

 

 

„Clopotul de sticla”-Sylvia Plath

08 Luni dec. 2014

Posted by in Arta, Carti

≈ Scrie un comentariu

Etichete

, , , , , , ,

Acum cativa ani, agata fiind intre doua iubiri, la un hotel din Poiana Brasov, o intalnesc pe Sylvia Plath.

Era 2 noaptea. Nu puteam sa dorm. Un amestec de disperare, durere, renuntare, iubire inabusita cu seninatatea unei noi si fragile iubiri care incerca sa creasca.

O parte din mine stagna intr-o iubire din care vroiam sa fug. Dar nu puteam deloc sa ies din ea. Ma tragea ca un magnet in intuneric. Vroiam sa ma adancesc in ea chiar daca o iubire luminoasa imi zambea din umbra patului.

Zappez posturile tv si ma opresc la un film, vad cateva scene si ma cutremur..viata Sylviei Plath.

Nu cred sa fi gasit un moment mai bun sa intre in viata mea. Fiindca fiecare femeie este in viata ei macar o data Sylvia Plath.

Daca o vei intalni ca artista in alte momente poate nu te va inspira. Dar daca o vei intalni, atunci te va soca asemanarea. Te va soca disperarea, tristetea, nebunia. Te vei regasi in ea si vei sti ca si tu esti Sylvia Plath.

Am fost apoi curioasa si i-am cautat cartile. I-am studiat viata. Iubirea ei nebuna pentru un barbat. Dupa ani de gelozii, dureri si tristeti imense gaseste calea de a scapa de durerea de trai fara iubirea vietii ei, sinucigandu-se. Dar iubirea si disperarea pentru el sunt la limita patologicului. Orice om ar vrea sa caute o cale catre lumina. Ea nu a putut gasi calea de a trai fara el si fara iubirea lui.

Dupa 6 ani de la sinuciderea ei, femeia pentru care el o parasise se sinucide si ea.

hyperliteratura-plath_NineFemaleFigures

Nine Females Figures-desen de Sylvia Plath

 

Am recitit cu mare placere „Clopotul de sticla”. Singurul roman complet ramas de la ea. Au mai fost cateva manuscrise care din pacate au disparut. Majoritatea spun ca el le-ar fi dat foc.

Ea spunea ca oricine poate sa scrie. Nu trebuie decat sa te asezi la masa si sa scrii. Isi punea ceasul sa o trezeasca la ora 4 dimineata ca sa scrie. Avea mereu senzatia ca nu-i ajunge timpul. Probabil ca intuia ca viata-i va fi scurta, de 30 si ceva de ani. Prima poezie i-a fost publicata cand avea 9 ani. Coeficientul de inteligenta era de 160, la 12 ani.

„Tacerea ma deprima. Nu era tacerea tacerii. Era tacerea mea.
Stiam foarte bine ca masinile fac zgomot si ca oamenii din ele si de dupa ferestrele luminate ale cladirilor fac un zgomot si ca fluviul face un zgomot, dar nu auzeam nimic.
Orasul imi atarna la geam, plat ca un afis, palpaind si scanteind, dar putea la fel de bine nici sa nu fie acolo, la cat de mult ma ajuta.
Telefonul alb, ca de portelan, de langa pat m-ar fi putut conecta cu lucrurile, dar acesta statea nemiscat, impietrit ca un cap de mort.” Sylvia Plath

clopotuldesticla

 

 

Ida

28 Vineri nov. 2014

Posted by in Arta, Filme

≈ Scrie un comentariu

Etichete

, , , , , , , , , , , , ,

„Hai vino cu noi. Vom canta seara, tu vei asculta.

Si apoi? zice Ida.

Apoi ne vom plimba pe malul marii.

Si apoi? zice Ida.

Apoi ne vom lua un caine. Ne vom casatori.

Si apoi? zice Ida

Apoi vom avea copiii nostri si grijile vietii.”

Pare viata fiecaruia dintre noi, finalul dorit si acceptat dar care nu da sens vietii Idei. O cautare a sensului intr-o lume fara Dumnezeu.

Un film deosebit pe care il puteti vedea saptamana aceasta la Institutul francez, la cinema Elvire Popesco, la festivalul filmului polonez, CINE-POLSKA.

ida

Polonia, 2013, 79 min.

Regia: Paweł Pawlikowski

Scenariul: Paweł Pawlikowski, Rebecca Lenkiewicz

Distribuția: Agata Kulesza, Agata Trzebuchowska, Dawid Ogrodnik, Joanna Kulig ș.a.

 

<<„Ida” lui Pawel Pawlikowski este un film răvășitor. Un film de o puritate desăvârșită, cu imagini care îți rămân pe veci încrustate în amintire. Un film despre memorie, traumă, adevăr și căutarea sinelui. (…) Psihologic, este o reflecție asupra diferitelor fațete ale libertății umane, despre ceea ce înseamnă să fii femeie, creștin, evreu și om într-un secol marcat de genocid și ideologii distructive.>> – Vladimir Tismăneanu

http://eventbook.ro/event/cinema-elvire-popesco-ida

Acea Iubire

29 Miercuri oct. 2014

Posted by in Carti, Oameni, Pictura

≈ 2 comentarii

Etichete

, , , , , , , ,

Am cunoscut-o pe Lygia Naum acum cativa ani in urma cand am vizitat-o impreuna cu fratele meu, care era un apropiat al familiei. Pe atunci nu-mi era clar cine e. Mi-a zis Chris „Oprim la cineva”. Zic: „Ok”. Am urcat intr-un bloc, undeva pe Polona, prin spate. Ne-a deschis o doamna in varsta, care desi era nevazatoare te scruta cu privirea de parca citea in tine lucruri nici de tine stiute.

„E sora mea”, ii spune Chris, Lygiei Naum. „Nici nu am stiut ca ai o sora” suna vocea ei usor metalic dar calda. Si ii simt din nou ochii. Nici nu stiam ca nu vede. De fapt, vedea.

Nu-mi amintesc dialogul lor. Nici nu am putut fi atenta. Era un personaj care iti bloca acea conexiune cu exteriorul. Inelul ei, privirea, miscarea ei prin casa. Parca nu atingea podeaua, plutea. De atunci am fost fascinata de viata ei. De sotul ei, de ea, de scrierile lui, de desenele ei, de prietenia lui Gellu Naum cu Victor Brauner si de corespondenta lor, de iubirea unica intre Gellu si Lygia. Apoi am primit cadou de la fratele meu „Calea Searpelui”.

5206Gellu-Naum-Lygia--Femeia-care-se-ascunde

Desen Lygia Naum

Daca citesti „Calea Searpelui” realizezi ca Lygia si Gellu erau conectati la alta lume. Suprearealismul e viata lor. Nu e un stil. Nu e o manifestare artistica. E modul lor de a vietui.

05-NaumLyggia-Cuplu

Desen Lygia Naum

Scrierile lui sunt suprarealiste; desenele ei, la fel; ca si cum l-ai vedea pe Picasso povestit..dar nu e nimic fals. Viata lor era suprarealista. Tot ce era in jurul lor era un fel de magie. Ceva nedeslusit. Dar cutremurator de frumos. Aceeasi senzatie de contact cu alta lume am avut-o cand am vazut si am intrat in prima casa Gaudi. Contactul cu o alta lume e atat de puternic si profund, magic si socant. Iti deschide o usa. O usa pe care o credeai pentru totdeauna inchisa. Sau mai bine zis nici nu stiai ca exista.

08-NaumL-G1960-03

Lygia si Gellu Naum

„Ce prăpădiţi eram, Doamne, şi ce ne mai iubeam,/ ca nişte linguri de lemn nedesfăcute încă din trunchiul lor comun…”  Gellu Naum

ŞASE PORUNCI. „Nu uita iubirea. Vorbesc cu preciziune de iubirea pentru o singură femeie.
Fă-o ritual.
Aici e cel mai greu, cursele conştientului sînt nenumărate.
Pornind de la un gest, ai s-o realizezi.
Cînd ai să crezi că ai realizat-o, controlează-te foarte bine. Aici e domeniul cel mai delicat şi mai falsificat totdeodată, datorită posibilităţilor de ambalare.
Ceva care îţi poate servi de indiciu: iubita mea rosteşte cu voce tare răspunsuri la întrebări pe care eu i le pun în gînd. Noi nu facem experienţe cu asemenea lucruri, aceasta se întîmplă firesc, pentru că sîntem liberi, pentru că ne iubim.
Nu te descuraja dacă femeia către care te simţi atras nu face asemenea lucruri. Ea face, poate, altele (dacă e liberă) pe care tu nu le vezi.
Încearcă să vezi.
Nu acorda însă cu uşurinţă încrederea iubirii tale” Gellu Naum

Miracolul devenit cotidian „Cred că dacă s-ar face un fel de «Who’s who» al dragostei realizate nu s-ar găsi, la suprapopulaţia actuală a Pămîntului, un număr de oameni suficient măcar să umple cîteva pagini… Aş vrea să-ţi spun doar că prin dragoste pătrundeam în marele mister al lumii, prin dragostea pe care o realizam eu şi pe care, fără nici un fel de orgoliu, cred că o realizează foarte puţini oameni. Majoritatea oamenilor izbutesc să cunoască doar mici fragmente ale unei permanenţe – de cele mai multe ori prin intermediul sexualităţii, care, din fericire, le-a mai rămas…” Gellu Naum

10420036_10152620522364764_3599633142050805106_n

„Fiecare poarta cu sine un neadevar menit sa-i desluseasca miscarea incalcita a lumii sublunare.
Acesta se numeste adevar si tine pana cand apare altul.
Destinul sau pare a fi ciocnirea, rand pe rand, atat cu adevarurile agresive ale celorlalti, luate in parte, cat si cu adevarul depresiv al tuturor, luati laolalta.” Zenobia-Gellu Naum

Lygia e Zenobia. Si desigur Zenobia e Lygia.

gellu-naum-zenobia-editia-princeps-2606

Aici puteti vedea cateva din desenele Lygiei http://www.gellunaum.ro/desene/dl03.htm

Am gasit un articol care povesteste putin din frumoasa lor iubire:

http://jurnalul.ro/special-jurnalul/iubirea-care-ne-duce-in-miezul-miracolului-123058.html

Despre dragoste si umbra – Isabel Allende

22 Vineri aug. 2014

Posted by in Arta, Carti

≈ 2 comentarii

Etichete

, , ,

10568788_10152560300529764_6412606133627493442_n

„Singura femeie intr-o familie de barbati, reusise sa le impuna dulceata si discretia ei. Nu-si aminteau s-o fi vazut vreodata enervandu-se.
In prezenta ei nu-si gaseau locul certurile intre baieti, bancurile decoltate sau grosolaniile.
Pe cand era copil, Francesco se temea ca nu cumva maica-sa, epuizata de asprimile vietii, sa nu dispara pe nesimtite, sa nu se transforme in fum, in ceata.
Atunci fugea la ea, o lua in brate, se agata de fustele ei, intr-o incercare disperata de a o retine, de a-i pastra caldura, mirosul sortului, sunetul glasului.
De atunci trecuse mult, dar si acum duiosia pe care o simtea pentru ea era sentimentul sau cel mai puternic.” Isabel Allende -„Despre dragoste si umbra”

Barbara Perrine „Chu_Woman and the Sea” 10417668_10152570585634764_3736949816243375456_n

„Pe oriunde trecusera, chiar daca n-au stat acolo decat o saptamana sau o luna, se instalasera ferm si hotarati, caci nimic nu slabeste mai mult puterea interioara decat tranzitoriul.

– Sa traiti in prezent, e tot ce veti avea. Sa nu va irositi energia plangand pentru ziua de ieri sau visand la cea de maine. Nostalgia sfasie si distruge, acesta e viciul exilatilor. Sa va instalati de parca ati ramane acolo pe vecie, sa aveti instinctul permanentei, a conchis profesorul Leal..”

image[9]

„Se simteau mici, singuri si vulnerabili, doi navigatori solitari, pierduti pe o mare de creste si nori, intr-o tacere selenara; dar mai stiau ca dragostea lor atinsese o dimesiune noua si formidabila si-avea sa le fie singurul sprijin in exil.”

image[14]

 

 

Prea multa fericire – Alice Munro

24 Joi iul. 2014

Posted by in Arta, Carti

≈ Scrie un comentariu

Etichete

, , , ,

Am auzit si citit pareri controversate despre premianta Nobel pentru Literatura 2013; asa ca am oprit la Carturesti si am luat prima din cartile editate la noi: „Prea multa fericire”.

coperta_prea_multa_fericire_new_c1

Ce mi-a placut la Alice Munro e ca are un dar. Un mare dar. Darul de „prinde” firescul.

„Prin ferestrele caselor vedea oameni gatind sau uitandu-se la televizor – scene care o vrajeau, chiar daca stia ca lururile nu erau chiar atat de speciale in interior.”

Ai senzatia ca patrunzi intr-o lume fireasca, in lumea din care te zbati zilnic sa iesi. Te afunzi in viata din carte si o data cu ea in viata ta.

Surprinde si povesteste suferinta cu calm si liniste, cu pace si lumina ca si cum ar fi parte din firesc.

„Cum de se intamplase asa ceva? Cum de se indragostise Jon al ei de ea?

O ucenica de tamplar, cu pasul apasat, inceata la minte, imbracata in pantaloni largi si camasi de flanel si – cat dura iarna – cu un pulover gros, plin de rumegus. O minte care se taraste inexorabil de la un cliseu la altul sau de la o ineptie la alta si care pretinde ca fiecare pas al calatoriei este litera de lege.

O astfel de persoana o pusese in umbra pe Joyce, cu picioarele ei lungi, talia subtire si coada ei matasoasa, lunga, de par negru. Ii eclipsase inteligenta, muzica si coeficientul de inteligenta.” – Fictiune

Transformarea pe care ea are darul s-o creeze in textele ei te aseaza in postura in care tu ca cititor intelegi ca si lucrurile din viata ta sunt de fapt pline de lumina magiei, a transformarii si a intelesurilor ascunse. Doar trebuie sa schimbi scaunul pe care sa te asezi cand o privesti.

Intamplarile care ar trebui sa doara le insiruie cu detasare si calm ca si cum ele au firescul lor, asemenea unui apus de soare.

Dramele si durerile curg laolalta cu firescul si monotonul intr-un dans ametitor.

Ai plange dar suferinta si emotia au asa o profunzime linistitoare incat te naucesc. De multe ori am simtit nevoia sa ridic ochii din carte si sa privesc cerul.

Citesti si nu stii daca plictiseste sau doare. Esti spectator in inceput dar incet aluneci in viata ta si simti cum nimic nu doare, nimic nu ar trebui sa aiba puterea sa aduca suferinta. Melanjul intre durere si firesc si echilibrul pe care reuseste sa-l creeze e unic. Nu are efuziuni de fericire. Ci doar o zbatere fireasca si luminoasa.

Imi place sa stau cu o carte Alice Munro in brate, pe terasa, savurandu-i calmul si linistea cu care intalneste durerea si suferinta.

„O poveste nu este un drum pe care mergi.. Este, mai degrabă, ca o casă. Intri înăuntru, stai o vreme, plimbându-te înainte şi înapoi, stabilindu-te unde îţi place şi descoperind cum interacţionează camerele şi coridoarele între ele, cum lumea exterioară este alterată din spatele acestor ferestre. Iar tu, vizitatorul, cititorul, eşti, de asemenea, modificat, stând în acest spaţiu închis, indiferent dacă e amplu şi uşor de parcurs sau întortocheat şi mobilat opulent. Poţi să revii din nou, iar casa şi povestea conţin mai multe decât ai văzut ultima oară. Are şi simţul că a fost construită din propria-i necesitate, nu doar ca să te adăpostească sau să te ispitească”, scrie autoarea considerată „suverana artei nuvele contemporane“ şi supranumită „Cehov al Canadei rurale“.

alicemunro

Alice Munro

Momentele de magie pe care le strecoara sunt atat de subtile si nu le percepi decat atunci cand simti nevoia sa privesti cerul si simti cum in sufletul tau se aseaza lumina si pacea.

„Unele profesoare se dadeau cu parfum, dar ea nu se parfuma niciodata. Mirosea a lemne, soba sau a copaci.

Mai tarziu, copilul crezuse ca mirosea a rumegus de cedru. Dupa ce mama ei incepuse sa lucreze pentru sotul profesoarei, mirosea la fel, dar parca nu intocmai la fel.

Diferenta parea a fi ca mama ei mirosea a lemn, dar profesoara mirosea a lemn din care izvoraste muzica” Alice Munro – Fictiune

hateship-friendship-courtship-loveship-marriage-stories-alice-munro-versic3b3n-original-en-inglc3a9s

Fictiune

„Sora lui Freud” – Goce Smilevsky

07 Luni iul. 2014

Posted by in Arta, Carti

≈ Scrie un comentariu

Etichete

, , , , ,

O carte care picura frumusete si magie printre momente de suferinta si clipe de insingurare.

10494973_10152501257494764_2541178619379853360_o

<< „-Uneori imi amintesc cuvintele acelea ale tale, mi-a zis fratele meu.

-Ce cuvinte?

-Ca frumusetea e consolarea acestei lumi.

-Priveste cata frumusete e in jurul nostru. Ceea ce inseamna – cata consolare. Si ceea ce mai inseamna – cata durere, deoarece consolarea apare intotdeauna dintr-un motiv anume.

-Da, a zis fratele meu. Cata frumusete.” >>

O carte care reuseste sa-ti creeze o stare de puternica durere sufleteasca, tristete imensa, singuratate. O durere sufleteasca dusa la limite.

Te aduce pe o margine a existentei de unde oricate iesiri ai cauta esti blocat. Oricat ai vrea sa iesi dintre filele ei nu poti. Are puterea de a ta face una cu ea.

O carte despre iubirea inocenta si frumoasa, din copilarie, dintre un frate si sora lui, despre visele lor, despre planurile lor si despre cum se topesc ele toate si dispar in maturitatea lor ca si cum nu ar fi existat niciodata.

Unul dintre ei a uitat complet de ele, iar celalalt traieste, sufera si tanjeste dupa ele. In inima lui Freud inca licare iubirea pentru sora lui dar sporadic si limitat pana la a o uita si parasi intr-un lagar de concentrare.

photo444

 

Devii si esti sora lui Freud. Te copleseste iremediabil timp de 259 de pagini aceasta identificare. Cand inchizi cartea incerci sa cauti solutii in continuare iar soarele are alta stralucire.

„Si din primul moment mi-am dorit sa ma aflu in apropierea acestei priviri, sa nu ma indepartez niciodata de ea, acea privire care vroia sa vada totul, sa traiasca si sa cunoasca totul…erau atatea lucruri care ni se intamplau pentru prima oara, care ne legau de primele lucruri din lume, si acea minune…trupurile noastre se roteau…
………..
In vara urmatoare, cand Rainer s-a intors la Viena, a incercat in continuare sa priveasca cu aceiasi ochi care vroiau sa vada totul, sa experimenteze totul, insa in privirea lui aparuse o oarecare circumspectie: sa vada totul, sa experimenteze totul dar sa nu tulbure nimic, sa nu miste nimic, totul sa ramana ca inainte de a fi privit. Privea ca si cum ii era frica sa nu sparga ceva cu privirea.
………..
Intr-o seara am vazut lumina la ferestre.
Ne-am privit pentru prima data dupa atatia ani, ne-am privit ca si cum atunci ne vedeam pentru prima oara. Am vazut un alt Rainer.
Am cautat in privirea lui o urma cat de mica a celeilalte priviri a lui. Insa in locul acelei tandreti cu care privise candva, ca si cum ar fi avut grija sa nu raneasca nimic din ceea ce privea, acum privirea lui cauta sacrificiu.” 

La grande bellezza

16 Miercuri apr. 2014

Posted by in Arta, Filme

≈ Scrie un comentariu

Etichete

, , , , , , ,

Sunt unele filme pe care le vezi si apoi iti continui viata ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic.

De cand l-am vazut imi bantuie sufletul, mintea si trupul. image[21]

Da. Spun si trup pentru ca filmul are momente de o frumusete si o profunzime care mie mi-au dat fiori. Este un film care te electrizeaza din varful capului pana’n talpi. Pare murdar dar e Pur. Pare plictisitor dar e plin de substanta.

Iti taie respiratia pe alocuri. Este stralucitor. Inca ma lumineaza cu Lumina lui.

image[5]image[6]

Pare un film ciudat si greu de digerat petru ca nu identifici un fir narativ. Imaginile se suprapun cu viteza trecandu-te dintr-un spatiu in altul, dintr-o stare in alta. Dansatoarele din cluburile de noapte poarta ochelari de vedere, se suprapune muzica de opera cu cea house-dance din cubluri. Cantaretele de opera se misca in ritm de house.

Combinatiile sunt mereu neasteptate: erotism cu arta, nuduri cu miscari de dansuri clasice. E plin de seva. De obisnuit cu spectaculos. De laic cu mistic. De frumos cu urat. De disperare cu franturi de fericire. De snobism cu simplitate si adevar. De elitism cautat cu profunzime. Magie, spaime, disperari, fericiri si frumuseti. Palpita de viata.

Abunda in splendori.

Suprapunerea de imagini, personaje, miscari este stralucitoare. Cumulul de senzatii si emotii pe care-l planteaza in simturile privitorului este magic.

Te buimaceste.

Pare o nebunie. Dar e o nebunie care straluceste de frumusete caci este insasi viata. Nu are nevoie de nicio poveste, orice cadru este insasi o poveste, separata in aceasta mare poveste „La grande bellezza”.

Regizorul Sorrentino este un maestru al imaginii, al cadrelor, al detaliilor. Ai senzatia ca nu se intampla nimic. Dar ba da: se intampla insasi intamplarea. Se intampla insasi Viata. Marea frumusete.

image[10] image[11] image[12] image[13] image[14]

Jep Gambardella este personajul cu care m-am imprietenit instantaneu, pour toujours. Este acea prietenie care se leaga pe viata. Si se duce in vesnicie.

Este extrem de carismatic. Dar ce este cuceritor la el este ca si-a pastrat o integritate zguduitoare traind zi de zi in „inalta” societate a Romei, ridiculizand-o, spunand adevarul in fata, dar fara a avea rautate..ci cu dragoste si profunzime ca un Salvator. Pefectiune in imperfectiune, spontaneitate, adevar rostit cu bunatate.

Jep este Jep. Ceea ce ar trebui sa fim si noi zilnic. Nu exista nimeni si nimic pe lume, oricat de bogat, oricat de „sus”, care sa ne impiedice pe noi sa fim noi.

Jep este Jep. Si frumusetea lui te face sa vrei sa stai in preajma lui. Tot ce este autentic are splendoarea lui. image[15] image[17] image[16]

Chiar si intalnirile cu persoanjele religioase si spirituale din film, care la inceput par a fi facile, fara nicio revelatie, fara dialog real sunt extrem de stralucitoare. Sunt realmente mistice.

Chiar daca tind sa te dezamageasca initial, de fapt sunt pline de mister. Raspunsurile sunt de fapt in noi. Jep cauta raspunsuri la marele Cardinal vestit pentru exorcizari. Cardinalul pare dintr-odata extrem de uman, de absent, de agatat de lumea pamanteasca. Il ignora complet pe Jep parand a fi depasit. Apoi cand se reintalnesc e tot intr-un cadru social oarecum cultural, nicidecum mistic.

De asemenea intalnirea cu Sfanta pare la fel, lipsita de intensitate, de putere, de mesaje si de substanta. De fapt ambele intalniri sunt in primul rand ale lui cu El insusi, avand ulterior raspunsuri neraspunse la intrebarile lui, sau replici care par atat de facile. De fapt nu e nimic facil. E misticism si mister. Pentru cine are suflet sa simta.

Noi, toti incercam un dialog permament si asteptam mult de la cei Iluminiati ai Planetei dar nu avem raspunsuri simple si nici facile. Ba chiar de fapt ei nu raspund Nimic. Chiar daca pare o dizarmonie totala intre laic si sfant legatura este de fapt zguduitor de profunda. Caci raspunsurile sunt o Lume care se afla in noi. In fiecare dintre noi. Nu vin din exterior. Nici macar de la Sfanta.

Acest film e o revelatie pentru oricine il priveste cu inima, un film care nu se desparte de lumina nicio clipa. Iti da marea sansa sa intrezaresti „Marea frumusete”. Cand te vei intalni cu Ea, te va lovi, vei simti nevoia sa apesi pe stop..sa ramai putin cu tine si apoi sa o revezi. image[20]